JURNALUL OLTENIEI-Proiect: Asocierea autorităţilor din Dolj pentru ca şcolile să obţină autorizaţie sanitară

JURNALUL OLTENIEI-Proiect: Trecerile de pietoni de pe drumurile judeţene, iluminate cu LED-uri
3 ianuarie 2017
CRAIOVA FORUM-Un consilier județean propune ca la trecerile de pietoni să fie montate lămpi LED
3 ianuarie 2017

JURNALUL OLTENIEI-Proiect: Asocierea autorităţilor din Dolj pentru ca şcolile să obţină autorizaţie sanitară

După ce, în luna septembrie, a depus un proiect de hotărâre privind iluminarea cu LED-uri a trecerilor de pietoni de pe drumurile judeţene şi dotarea acestora cu panouri fotovoltaice, consilierul judeţean PNL Isidor Răducea a depus, în cursul zilei de luni, un nou proiect. Acesta vizează asocierea autorităţilor deliberative pentru ca la toate şcolile fără autorizaţie sanitară de funcţionare să se efectueze lucrări, astfel încât copiii să fie în siguranţă. Conform proiectului, din 775 de clădiri în care funcţionează şcoli, 281 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

 

Un proiect de hotărâre pe fiecare lună. Cel puţin, în ultimele două luni, asta a făcut consilierul judeţean PNL Isidor Răducea, în septembrie şi octombrie. Pe 16 septembrie, acesta depunea un proiect de hotărâre ce viza iluminarea cu lămpi LED a trecerilor de pietoni de pe drumurile judeţene, care să aibă şi panouri fotovoltaice.

36,2% dintre clădirile şcolilor din Dolj nu au autorizaţie sanitară

De data aceasta, Isidor Răducea a depus, în cursul zilei de luni, un proiect ce poartă numele „Nicio şcoală fără aviz sanitar”, ce are ca scop obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare a şcolilor din judeţul Dolj. Conform proiectului de hotărâre depus la Consiliul Judeţean Dolj, „după începerea noului an şcolar, din cele 775 de clădiri care funcţionează în uzul unităţilor de învăţământ, 281 nu au autorizaţie sanitară, deşi au nevoie de aceasta pentru a funcţiona în condiţii sanitare adecvate şi de siguranţă (…) Conform prevederilor art. 35 alin (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările ulterioare, coroborat cu art. 36 alin. (7) litera a) şi c) şi art. 91 alin (6) lit. c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice locale”.

Am iniţiat acest proiect pentru a realiza aceste lucrări în scopul obţinerii avizelor sanitare”

Isidor Răducea a spus că a iniţiat acest proiect, la care lucrează de circa o lună, pentru ca doljenii să-şi poată trimite copiii la şcoală în siguranţă.

Sunt judeţe care nu au nicio clădire ce funcţionează în uzul unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară. Spre exemplu, Sibiu. Noi avem 281, este regretabil. Am iniţiat acest proiect pentru a realiza aceste lucrări în scopul obţinerii avizelor sanitare, ca doljenii să-şi poată trimite copiii la şcoală în siguranţă. Acest proiect vizează asocierea autorităţilor deliberative, în scopul efectuării lucrărilor necesare la aceste clădiri pentru obţinerea avizelor sanitare de funcţionare. Cifrele sunt luate dintr-un raport al DSP Dolj. Eu am înaintat, pe 16 septembrie, şi o cerere la ISJ Dolj pentru a afla aceste cifre, însă nu am primit niciun răspuns până acum”, a spus Răducea. Întrebat de ce este singurul consilier judeţean care a iniţiat, până acum, astfel de proiecte, acesta a spus că nu ştie.

Cu celălalt proiect, încă aştept să fiu chemat de secretariat”

În ceea ce priveşte celălalt proiect de hotărâre al său, deşi a trecut mai bine de o lună de la depunerea sa, Isidor Răducea spune că nu a fost chemat nici până acum la secretariatul Consiliului Judeţean Dolj.

Cu celălalt proiect, eu încă aştept să fiu chemat de secretariat şi compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean, conform legii. Proiectul a fost depus în data de 16.09.2016, încă aştept”, a spus consilierul judeţean. Următorul pas ar fi ca proiectul de hotărâre să fie redactat cu ajutorul specialiştilor CJ Dolj şi supus votului în plenul CJ Dolj, iar consilierii judeţeni să decidă dacă acesta intră sau nu pe ordinea de zi, pentru a fi aprobat sau nu.

Reamintim că, în detaliu, primul proiect depus de Răducea se referă la iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni de pe drumurile judeţene, pentru a reduce accidentele şi a mări gradul de siguranţă de pe acestea.

Insuficienta iluminare şi semnalizare a trecerilor de pietoni, situaţie care se agravează mai ales noaptea, teribilismul unor şoferi care conduc cu viteză exagerată, conducerea sub influenţa alcoolului, traversarea neregulamentară, sunt cauze care au dus la creşterea semnificativă a accidentelor pe drumurile judeţene, în special pe trecerile de pietoni.Totodată, condiţiile meteorologice nefavorabile, cum ar fi ceaţa, ploaia sau ninsoarea, pot fi factori de agravare a lucrurilor. Sunt unele localităţi unde primarii nu îşi permit să îşi plătească iluminatul public. Din această perspectivă, în calitate de consilier judeţean, apreciez că autorităţile judeţene trebuie să intervină pentru a schimba lucrurile, iar una dintre măsurile ce se poate întreprinde este iluminarea tuturor trecerilor de pietoni de pe drumurile judeţene din Dolj, cu corpuri de iluminat de tip LED (light-emitting diode) şi panouri fotovoltaice”, se arată în proiectul lui Isidor Răducea, depus la Consiliul Judeţean pe 16 septembrie.

Potrivit consilierului judeţean, acest proiect ar putea fi pus în aplicare sub forma unui program multianual, printr-un parteneriat cu unităţile administrativ-teritoriale, iar finanţarea ar urma să fie asigurată de Consiliul Judeţean.

 

Sursa: http://www.jurnalulolteniei.ro/2016/10/18/proiect-asocierea-autoritatilor-din-dolj-pentru-ca-scolile-sa-obtina-autorizatie-sanitara/

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.