Peste 36 milioane de EURO au fost cheltuiți pentru drumurile județene din Dolj în ultimii trei ani

GAZETA DE SUD – CJ Dolj mai lucrează la capitolul transparență decizională
27 ianuarie 2017
JURNAL DE CRAIOVA – ISIDOR RADUCEA : „NOI TREBUIE SA INFORMAM IN FIECARE LUNA DESPRE ACTIVITATEA NOASTRA”
29 ianuarie 2017

Peste 36 milioane de EURO au fost cheltuiți pentru drumurile județene din Dolj în ultimii trei ani

S.C Lucrări Drumuri și Poduri Dolj S.A. este societatea care administrează drumurile județene (exclus drumuri naționale sau comunale) din subordinea Consiliului Județean Dolj și a avut la dispoziție un buget care ridică mari semene de întrebare având în vedere “realizările” cu care se prezintă.

Suma care a fost direcționată de către Consiliul Județean Dolj în ultimii trei ani direct către S.C Lucrări Drumuri și Poduri Dolj S.A. se ridică la cca. 31,5 milioane EURO, iar pentru cheltuielile de capital și obiectivele de investiții (pentru modernizarea drumurilor județene) au fost alocați cca. 4.85 milioane EURO.

Am să  prezint o analiză (cu dovezi) din care reiese foarte clar câți bani au intrat în această societate  în ultimii trei ani, câți bani au fost alocați pentru obiectivele de investiții (modernizări drumuri județene) și ce sume a fost alocate cheltuielilor de capital (modernizări drumuri și eliminarea unor riscuri de alunecări teren), am să prezint, de asemenea, o parte din cheltuielile acestei societăți, iar pentru diferențele rămase solicit conducerii S.C Lucrări Drumuri și Poduri Dolj S.A. și conducerii Consiliului Județean Dolj să vină cu explicații.

Conform Hotărârilor Consiliului Județean Dolj nr.20/28.01.2016; nr.79/31.03.2015; nr.80/27.03.2014 privind aprobarea Bugetelor de venituri/cheltuieli al S.C Lucrări Drumuri și Poduri Dolj S.A., această societate a alocat pentru bunuri și servicii și cheltuieli de personal în ultimii trei ani aprox. 53.817.000 lei (cca. 12 milioane EURO).

Potrivit adresei nr. 2706/08.12.2016 (foto 1-2) trimisă de S.C.L.D.P. Dolj S.A. către Consiliul Județean Dolj, asfaltarea unui drum pietruit costă în medie 603.000 lei/km – 620.000 lei/km în funcție de distanța de transport și prețul materialului achiziționat prin B.R.M., deci o medie de 612.000 lei/km (cca. 138.000 EURO/km – asfaltare drum județean).

Din răspunsul primit în data de 04.01.2017 de la S.C.L.D.P. Dolj S.A. (foto 3) rezultă că în Dolj au fost executate covoare asfaltice, în ultimii trei ani,  pe o distanță de 32,68 km (2014-10,132 km; 2015- 10,034 km; 2016- 9,514 km), după un calcul estimativ sunt 32,68 x 138.000 EURO/km = 4,5 milioane EURO. Dacă o să analizați pozele din atach o să observați și o contrazicere a S.C.L.D.P. Dolj S.A. care spune în adresa  nr. 2706/08.12.2016 ( foto 2) că în 2016 au fost asfaltați 4,294 km de drumuri pietruite, iar în răspunsul din data 04.01.2017 (foto 3) afirmă că au fost asfaltați 9,514 km de drumuri sau poate au asfaltat în mai puțin de o lună 5,22 km.

În concluzie, în ultimii trei ani, această societate justifică cheltuirea a cca. 16,5 milioane EURO. Să întelegem că pentru dezăpezire, achiziții utilaje și pietruiri drumuri județene au fost cheltuită diferența de 15 milioane EURO?

Hotărârile Consiliului Județean Dolj, se regăsesc aici: http://www.cjdolj.ro/hotarari.html

Alocările către S.C.L.D.P. Dolj și sursele de finanțare – 2016:

4.712.000 lei – H.C.J. 16/28.01.2016 (Repartizarea sumelor defalcate din T.V.A. – Bugetul de Stat)

10.000.000 lei – H.C.J. 18/28.01.2016 (Bugetul propriu al Județului Dolj)

19.265.000 lei – H.C.J. 20/28.01.2016 (Buget Venituri/Cheltuieli S.C.L.D.P. Dolj)

1.000.000 lei – H.C.J. 70/31.03.2016 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

3.587.000 lei – H.C.J. 206/24.08.2016 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

5.300.000 lei – H.C.J. 270/20.10.2016 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

1.847.000 lei – H.C.J. 332/15.12.2016 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

TOTAL – 45.711.000 lei (cca. 10,27 milioane EURO) – 2016

Alocările către S.C.L.D.P. Dolj și sursele de finanțare – 2015:

9.000.000 lei – H.C.J. 37/16.02.2015 (Bugetul propriu al Județului Dolj)

19.177.000 lei – H.C.J 79/31.03.2015 (Buget Venituri/Cheltuieli S.C.L.D.P. Dolj)

8.870.000 lei – H.C.J. 207/27.08.2015 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

3.000.000 lei – H.C.J. 256/22.10.2015 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

6.777.000 lei – H.C.J 300/12.11.2015 (Repartizarea sumelor defalcate din T.V.A. – Bugetul de Stat)

TOTAL – 46.824.000 lei(cca.10,52 milioane EURO) – 2015

Alocările către S.C.L.D.P. Dolj și sursele de finanțare – 2014:

6.755.000 lei – H.C.J. 2/22.01.2014 (Repartizarea sumelor defalcate din T.V.A. – Bugetul de Stat)

12.000.000 lei – H.C.J. 20/28.01.2014 (Bugetul propriu al Județului Dolj)

18.850.000 lei – H.C.J. 80/27.03.2014 (Buget Venituri/Cheltuieli S.C.L.D.P. Dolj)

1.300.000 lei – H.C.J. 186/27.08.2014 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

3.550.000 lei – H.C.J. 203/30.09.2014 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

5.142.000 lei – H.C.J. 232/29.10.2014 (Rectificare bugetară C.J. Dolj)

TOTAL – 47.597.000 lei (cca. 10.70 milioane EURO) – 2014

Cheltuieli de capital și Obiective de investiții – 2016

7.471.000 lei – H.C.J. 18/28.01.2016 (Bugetul propriu al Județului Dolj) – Cheltuieli de capital

1.804.000 lei – H.C.J. 206/24.08.2016 (Rectificare bugetară C.J. Dolj) – Cheltuieli de capital

TOTAL – 9.275.000 lei (cca.2.1 milioane EURO) – 2016

Cheltuieli de capital și Obiective de investiții – 2015

4.138.000 lei – H.C.J. 36/16.02.2015 (Excedentul bugetar al anului 2014) – Obiectiv de investiții

800.000 lei – H.C.J. 135/25.06.2015 (Excedentul bugetar al anului 2014) – Obiectiv de investiții

1.543.000 lei – H.C.J. 224/24.09.2015 (Rectificare bugetară C.J. Dolj) – Cheltuieli de capital

TOTAL – 6.481.000 lei (cca.1.5 milioane EURO) – 2015

Cheltuieli de capital și Obiective de investiții – 2014

1.020.000 lei – H.C.J. 19/28.01.2014 (Excedentul bugetar al anului 2013) – Obiectiv de investiții

2.502.000 lei – H.C.J. 93/30.04.2014 (M.D.R.A.P. prin Programul național de dezv. locală)

1.997.000 lei – H.C.J. 232/29.10.2014 (Rectificare bugetară C.J. Dolj) – Obiectiv de investiții

TOTAL – 5.519.000 lei (cca. 1.25 milioane EURO) – 2014